Regulament

Ediția 1, 13.05.2018

Regulament de participare la Honeywell Race 25

 „Honeywell Race 25” este o manifestare sportivă având ca scop promovarea unui stil de viață sănătos și creșterea numărului de practicanți ai alergării. Aceasta este denumită în continuare Manifestarea.

Manifestarea este organizată de Honeywell Life Safety Romania și produsă de SC SightRunning SRL în parteneriat cu autorități și instituții locale, cu sponsori, asociații, și persoane juridice sau fizice. Organizatorul evenimentului este  Honeywell Life Safety Romania.

Informații cu titlu general

Informațiile despre Manifestare sunt publicate pe site-ul https://honeyrun.ro şi pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/HoneyRun-218740195530904/

Detalierea traseului și a curselor

Manifestarea se desfășoară pe o buclă cu lungimea de 12.5 km, cu plecarea și sosirea de pe platforma din fața Casei de Cultură Lugoj.

Traseul este gândit astfel încât să pună în valoare pe cât de mult se poate obiectivele de interes din municipiul Lugoj, dar cu impact minim asupra traficului rutier. Pe parcursul Manifestării, acesta va fi restricționat, dar nu va fi întrerupt.

START: Casa de Cultură – traversare str. N. Bălcescu – spl. C. Brediceanu – pe trotuar mal stâng Timiș – la dreapta pe podul de beton – la dreapta pe spl. C. Coposu – pe trotuar mal drept Timiș – traversare str. Unirii – spl. G. Coșbuc – spl. Morilor – digul de pământ – traversare şoseaua de centură pe sub pod – potecă de pământ – întoarcere pe acelaşi traseu: FINISH

Vor fi disponibile patru curse, pentru a oferi tuturor oportunitatea de a participa, indiferent de gradul de pregătire.

Două curse participative, ne-cronometrate:

  • Crosul Copii şi Părinţi (1.5 km) – o parcurgere completă a buclei prescurtate;
  • Crosul Popular (3.0 km) – două parcurgeri complete ale buclei prescurtate.

Două curse competitive, cronometrate:

  • Crosul Sănătății (12.5 km) – o parcurgere completă a buclei complete;
  • Semimaraton Honeywell (25 km) – două parcurgeri complete ale buclei complete.

Crosul Copii și Părinți (1.5 km) și Crosul Popular (3 km)

Traseul poate fi vizualizat în animaţie aici: https://www.plotaroute.com/route/564943

Alergătorii vor utiliza exclusiv trotuarul de pe malurile Timișului.

 

Crosul Sănătăţii (12.5 km) – o parcurgere completă a buclei şi Semimaratonul Honeywell (25 km) – două parcurgeri complete ale buclei.

Traseul poate fi vizualizat în animaţie aici: https://www.plotaroute.com/route/562836

În zona de oraş, alergătorii vor utiliza exclusiv trotuarul.

 Program

Vineri, 11.05.2018

18:00 – 20:00 Ridicarea kit-urilor de concurs – alergătorii din Lugoj (Restaurant Ryno’s));

 Sâmbătă, 12.05.2018

10:00 – 20:00 Ridicarea kit-urilor de concurs – alergătorii din Lugoj (Restaurant Ryno’s);

 Duminică, 13.05.2018

08:00-09:30 Ridicarea kit-urilor de concurs – alergătorii din alte orașe (platforma din fața Casei de Cultură);
09:30-09:40 Deschidere oficială
09:40-09:50 Ședința tehnică
09:50-09:59 Încălzirea – Angel Rodian
10:00 START Curse competitive Semi-maratonul Honeywell 25 km
10:01 START Curse competitive Crosul Sanatatii 12.5 km
10.02 START Crosul Popular 3 km
10.03 START Crosul Copii și Părinți 1.5 km
13:45 FINISH Semimaraton Honeywell
14:00 Festivitatea de premiere

Cronometrare, numere de concurs

Fiecare participant la eveniment va primi un număr de participare distinct. Acesta va trebui purtat pe piept (și nu pe spate) pentru a fi vizibil arbitrilor și voluntarilor. Cronometrarea se va face doar în cazul curselor competitive, printr-un sistem electronic cu cipuri pentru monitorizarea timpilor individuali ai participanților.

Vârsta minimă

Pentru cursele competitive:

  • semimaratonul Honeywell (25 km): concurenții vor avea minim 18 ani împliniți la data de 13.05.2018.
  • crosul Sănătății (12.5 km): concurenții vor avea minim 14 ani împliniți la data de 13.05.2018; pot participa singuri, dar cel puțin un părinte/tutore trebuie să își dea acordul scris, completând și partea de jos a acestui formular. Formularul trebuie depus, odată cu ridicarea numărului de start, de către participant sau părinte / tutore care va trebui să prezinte și un act de identitate.

Pentru cursele ne-competitive:

  • crosul popular (3 km): participanții vor avea minim 6 ani împliniți la data de 13.05.2018; pot participa doar însoțiți de cel puțin un părinte/tutore care trebuie să își dea acordul scris, completând și partea de jos a acestui formular. Formularul trebuie depus, odată cu ridicarea numărului de start, de către participant sau părinte / tutore care va trebui să prezinte și un act de identitate.
  • crosul Parinti si Copii (1.5 km): participanții vor avea minim 4 ani împliniți la data de 13.05.2018; pot participa doar însoțiți de cel puțin un părinte/tutore care trebuie să își dea acordul scris, completând și partea de jos a acestui formular. Formularul trebuie depus, odată cu ridicarea numărului de start, de către participant sau părinte / tutore care va trebui să prezinte și un act de identitate.

Înscrierea

  • Înscrierea se va face online pe pagina oficială a evenimentului https://honeyrun.ro unde va fi publicata și lista participanților
  • Termenul limita pentru înscrierile online este 07.05.2018 ora 24:00
  • Sunt disponibile 350 de numere de concurs.

Daca rămân numere disponibile, vor fi acceptate înscrieri și înainte de startul curselor.

Înscrierea este validată doar după plata taxei de participare. 

Taxa de participare

Participarea la acest eveniment se face achitând o taxa de participare. Valoarea taxei diferă, în funcție de data achitării acesteia. Daca va înscrieți mai timpuriu, aveți de achitat o taxa mai mica:

Tip cursă Până la 06.04.2018 07.04.2018-07.05.2018
Crosul Copii și Părinți (1.5 km) 0 lei 0 lei
Crosul Popular (3 km) 10 lei 15 lei
Crosul Sănătății (12.5 km) 40 lei 50 lei
Semi-maraton Honeywell (25 km) 50 lei 60 lei

 

Date cont:

Taxa de participare se va achita în contul menționat mai jos:

  • Beneficiar: ASOCIATIA PENTRU O SOCIETATE MAI BUNA MAI EUROPEANA
  • Sediul: Lugoj, str. I. P. Banateanu, nr.5
  • CUI : 22275991
  • Banca: Raiffeisen Bank Lugoj
  • nr cont (IBAN): RO11RZBR0000060009480393

specificând la detaliile de plată: „Participare Honeywell Race 25, cursa  3.0, 12.5 sau 25 km – Nume, prenume” (numele persoanei pentru care se efectuează plata). 

Pachetul de concurs (kit)

Prin înscrierea validată la una din cele patru curse participantul va obține:

Cursele ne-competitive:

  • dreptul de a participa la cursa dorită;
  • numărul de concurs;
  • acces la punctele revitalizare;
  • medalie si diploma de participare;
  • mostre și elemente publicitare oferite de sponsori.
  • tricou oficial al evenimentului (bumbac)
  • plasa textila

 

Cursele competitive:

  • dreptul de a participa la cursa dorită;
  • numărul de concurs cu cip electronic pentru cromometrare;
  • acces la punctele revitalizare;
  • medalie si diploma de participare;
  • mostre și elemente publicitare oferite de sponsori;
  • tricoul oficial al evenimentului (tehnic);
  • plasa textila

Premii

În cadrul evenimentului vor fi premiați primii trei participanți care trec linia de sosire, pe categorii feminin și masculin, fără categorii de vârstă (open general), pentru fiecare din cele doua curse competitive. Premiile constau în cupe și în vouchere MARMOT cu următoarele valori:

Crosul Sanatatii (12.5 km):

  • Locul I: voucher in valoare de 500 lei;
  • Locul II: voucher in valoare de 300 lei;
  • Locul III: voucher in valoare de 200 lei.

Semimaratonul Honeywell (25 km):

  • Locul I: voucher in valoare de 1.000 lei;
  • Locul II: voucher in valoare de 600 lei;
  • Locul III: voucher in valoare de 400 lei.

Toți participantii care vor finaliza cu succes cursa la care s-au inscris vor primi o medalie și o diploma de participare.

Echipament obligatoriu

Echipamentul obligatoriu va consta din:

  • încălțăminte sport adecvată alergării;
  • număr de concurs, care va fi ridicat de la organizator. Numărul va trebui purtat la vedere, pe piept sau în partea din față fără a fi îndoit sau modificat.

Organizatorul își rezervă dreptul de a interzice participarea sportivilor care nu îndeplinesc condițiile de echipare.

Participare

Fiecare persoană înscrisă este de acord să alerge pe propria răspundere. Organizatorii nu sunt răspunzători de posibilele accidentări și/sau prejudicii cauzate de participarea la acest eveniment. De asemenea, persoana înscrisă trebuie să își dea acordul pentru utilizarea de către organizatori sau împuterniciții acestora a imaginilor proprii din cadrul evenimentului și pentru primirea de informații, pe email, cu privire la cursă (noutăți / newsletter). Asumarea celor menționate mai sus se va face odată cu semnarea Declarației pe proprie răspundere la ridicarea numărului de start.

Ne-prezentarea actului de identitate acordă organizatorului dreptul de a nu elibera numărul de participare. Organizatorul își rezervă dreptul de a refuza participarea la concurs a unui participant fără a motiva acest refuz.

Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru potențialele pierderi sau furturi de obiecte personale ale participanților la cursă.

Renunțarea participării la Eveniment

Participanții pot renunța în orice moment atât la rezervarea / înscrierea online cât și la numărul de concurs prin contactarea directă a organizatorilor la adresa e-mail contact.honeyrun@yahoo.com . În cazul renunțării, taxa de participare nu se restituie.

Oprirea, retragerea din cursă, penalizări, descalificări

Organizatorul își rezervă dreptul de a opri un participant în următoarele cazuri:

  • s-a accidentat după start;
  • starea fizică nu-i mai permite continuarea cursei;
  • participantul nu este echipat corespunzător pentru cursă.

Orice participant care nu mai poate sau nu mai vrea să continue cursa, indiferent de motiv, trebuie să-i informeze pe organizatori imediat, la start, la punctele de control, la sosire sau sunând la numerele de urgență comunicate.

Următoarele situații pot conduce la descalificare:

  • Lipsa unui obiect din echipamentul obligatoriu;
  • Ratarea unui punct de control sau ne-parcurgerea întregului traseu;
  • Nerespectarea regulilor competiției;
  • Comportament nesportiv față de alți participanți, oficiali, public, alte persoane;
  • Modificarea sau schimbarea numerelor de concurs;
  • Aruncarea de deșeuri în alte locuri decât cele special amenajate pe traseu în acest scop;
  • Participarea la o proba diferita decât cea la care a fost validată înscrierea.

Drepturi de autor

Prin înscrierea în competiție participanții vor autoriza organizatorii inclusiv partenerii acestora să folosească și să reproducă orice material conținând imagini din cadrul Evenimentului care includ participanții.

Modificări

Organizatorul își rezervă dreptul de a completa și modifica acest regulament fără a notifica în prealabil participanții. Dacă apar modificări semnificative ale regulamentului, acestea vor fi afișate vizibil pe site-ul evenimentului și/sau pe pagina de Facebook a evenimentului.

Prin ÎNSCRIEREA la această competiție participanții iau la cunoștință și acceptă prezentul Regulament